CRINA “COCO” POPESCU | o minune cu voinţă de şerpaş.

Are 15 ani şi este deja o alpinistă faimoasă pe toate cele şapte continente.

S-a născut la Râşnov şi urcă pe munte de la 6 ani. La început a mers pe lângă casă (Bucegi şi Postăvarul), apoi au urmat munţi mai înalţi. În Alpi a fost prima oara la 11 ani şi a urcat pe Dente del Giante la 4000m. Au urmat alte ture pe Olimp, Ararat si Mont Blanc. La 13 ani, au urmat Kazbek  (în Caucaz),  Damavand şi Alam Kuh (Iran). A avut şi o primă încercare pe Aconcagua (Argentina), dar dintr-o regretabilă greşeală, a răcit şi s-am întors din tabăra de bază. Un prim eşec din care a învăţat multe.

În 2008 a luat naştere Clubul Montan Altitudine, iar  visul de a realiza Seven Summits şi Volcanic Seven Summits a început sa prindă aripi. Seven Summits reprezintă escaladarea celui mai înalt munte de pe fiecare dintre cele 7 continente – Kilimanjaro 5,892m (Tanzania), Vinson Massif 4,892m (Antarctica), Kosciuszko 2,228m (Australia), Carstensz Pyramid 4,884m (Oceania), Everest 8,848m (Nepal/China), Elbrus 5,642m (Caucaz, Rusia), Mount McKinley 6,194m (Alaska- Statele Unite) şi Aconcagua 6,962m (Argentina)). Volcanic Seven Summits reprezintă escaladarea celui mai înalt vulcan de pe fiecare dintre cele 7 continente – Ojos del Salado 6,893 m (America de sud – Chile/Argentina) Kilimanjaro 5,895 m (Africa – Tanzania), Elbrus 5,642 m (Europa – Rusia), Pico de Orizaba 5,636 m (America de nord – Mexic), Damavand 5,610 m (Asia – Iran), Mount Giluwe 4,368 m (Australia – Papua Noua Guinee) şi Mount Sidley 4,285 m (Antarctica).

La sfârşitul lui 2008 a urcat pe cel mai înalt vulcan din lume – Ojos de Salado în Atacama (Argentina-Chile), iar în ianuarie 2009, pe gigantul Americii de Sud – Aconcagua. Au urmat Kilimanjaro (Tanzania) şi Elbrus  (Caucaz). Pentru reuşita de 3 vârfuri din Seven Summits şi 4 din Volcanic Seven Summits, a primit titlul de Maestru al Sportului.

În toamna lui 2009 şi-am propus sa urce pe Cho Oyu (China-Nepal). Din cauza unei aclimatizări imperfecte a decis să se retragă de la 6700m. În ianurie 2010 a plecat în expediţie în Oceania unde a urcat pe  Kosciuszko,  Giluwe si Carstensz Pyramid, după care, în vară, au urmat Pico de Orizaba şi McKinley în America de Nord, ceea ce a însumat un palmares de 5 vârfuri din Seven Summits şi 6 din Volcanic Seven Summits, plus 6 recorduri în alpinism pentru vârsta ei! Din decembrie 2010, până în februarie 2011, va pleca în expediţii în America de Sud şi Antarctica, urmărind să urce pe Vinson şi Sidley , iar în aprilie 2011 va urma Everest.

 Toate acestea pentru a-şi vedea visul împlinit: cea mai tânără alpinistă din lume, care urcă Seven Summits şi Volcanic Seven Summits.

Desi eşti încă foarte tânără, poţi să-mi spui care este filosofia ta de viaţă?

Nu ştiu dacă este neapărat o filosofie de viaţă, dar urmăresc să trăiesc în prezent, să mă bucur că mă trezesc dimineaţa şi, precum o femeie ce făcea mâncare pentru turişti, pe care am întâlnit-o pe la 4000m în Nepal, să mă bucur de ce am şi de ceea ce pot face, ştiind că măsurarea timpului e doar o convenţie si că, de trăit, trăieşti de fapt acum, clipa prezentă fiind singura pe care o ai cu adevărat.

Care este percepţia ta despre munţi şi natură în general?

Sunt o parte din natură, exist pentru ca înţeleg şi simt natura în care trăiesc, iar munţii, sunt probabil locurile cele mai puţin locuite şi alterate de către oamenii care “cuceresc şi domină natura”.

Stiu ca eşti foarte apreciata în afara României, dar cum sunt privite performanţele tale în ţară?

Prin locurile prin care am fost, aprecierea a venit de la oamenii de munte, cei care au aceeaşi pasiune ca şi mine, iubitori ai sporturilor montane, care ştiu ce înseamnă ceea ce fac eu şi se bucură de faptul că am putut trăi experienţele acelor ascensiuni. De asemenea, un alt gen de apreciere este cel comparativ, de numărare a recordurilor şi performanţelor mele. Este un gen mai rece şi mai distant, folosit mai ales de către oficialităţi şi statistici, care şi el aduce, de asemenea, satisfacţii şi bucurii. La noi, mă simt foarte bine între oamenii de munte, iar aprecierea lor contează foarte mult pentru mine, fiind de fapt, lucrul care mă bucură cel mai mult. În rest, tata zice că la noi este o societate de mare tradiţie si valoare, foarte bine aşezată, cu o scară a valorilor justă şi îndelung aplicată, societate care nu mai are nevoie să se raporteze la realitate. Iar eu reprezint realitatea.

Ce reprezintă pentru tine ascensiunea montană şi de ce ai ales-o ca şi un mod de viaţă?

Am început sa merg pe munte de la 6 ani, mi-a plăcut şi îmi place foarte mult. M-am simţit întotdeauna atât de aproape de munte, încât, atunci când cobor, mă întreb de ce o mai fac. Îmi pun mereu întrebare de ce cobor de pe munte.

Ce impact are pasiunea pentru munte asupra vieţii tale?

Problema se pune puţin invers – aceasta este viaţa mea, restul au impact asupra ei. De exemplu, şcoala mă pregăteşte pentru viaţă opt ore în fiecare zi, ceea ce îmi dă un tonus deosebit şi o determinare în plus pentru antrenamente. În rest, cu părinţii şi sora mea mă antrenez şi avem aceleaşi preferinţe în cărţi, muzică şi distracţie, iar prietenii sunt, în general, din zona sporturilor montane, aşa că totul este bine, trăiesc şi mă bucur de viaţă.

Descrie-mi te rog experienţa prin care treci atunci când escaladezi un munte?

Când plănuieşti o expediţie, alegi un munte care simţi că este pe măsura puterilor tale de a-l urca, unul pentru care te simţi antrenat şi pregătit mental. Când ajungi acolo, eşti foarte concentrat la ceea ce ai de făcut şi, în acelaşi timp, eşti foarte liniştit. În plus, faptul că eşti pregătit, te ajută să nu duci efortul la limită şi să ai disponibilitatea de a te bucura de natură, de parcurs, de peisaj şi de faptul că realizezi ceea ce ţi-ai propus.

Povesteşte-mi o păţanie hazlie prin care ai trecut în timpul unei expediţii.

Sunt multe lucruri hazlii care ţi se întâmplă la tot pasul în timpul ascensiunilor sau, asa ţi se pare ţie atunci, pentru că nu cred că toate au acelaşi farmec atunci când le povesteşti la întoarcere. De exemplu, în McKinley – Alaska, tocmai ajunsesem pe viscol si vreo -30°C în tabăra de vârf (5640m). Am găsit un adpost unde fusese un cort, am înălţat zidul de zăpadă ce proteja locul şi, până să punem cortul, tata a vrut să topească zăpada pentru ceai. Se descurca greu cu mănuşile de puf aşa că, a scos o mănuşă şi a vrut să aşeze capacul pe oală, dar acesta s-a lipit de degete. Avea o faţă extrem de mirată şi nu ştia ce să facă, a suflat dar, era aşa de frig încât vaporii de apă din respiraţie îngroşau gheaţa dintre degete şi capac, consolidând lipitura. În disperare de cauză, a băgat mâna cu tot cu capac sub geaca de puf şi, după vreo 5 minute, s-a dezlipit capacul. Tata s-a uitat cu grija sub geacă, degerele aveau buricele la locul lor, aşa că a devenit brusc vesel. Cred că nu ştiu eu să povestesc bine dar, chiar făcea frumos când ţopăia prin zăpadă cu capacul lipit de degete sau, mai apoi, cu mâna băgată în geacă.

Ce presupune realizarea unei expediţii? Ce greutăţi întâmpinaţi? Cât costă în medie?

De acum recunosc imediat atmosfera ce se crează în timpul pregătirii unei expediţii, ştiu cam cât mai este până plecăm, după starea de spirit a celor din jur. Întâi culegem informaţii despre munte, trasee, zonă, de pe internet şi de la alpiniştii pe care îi cunoaştem şi au fost acolo. Ne facem o părere, discutăm, hotărâm un traseu, momentul de plecare şi etapele de pregătire. De aici, treaba mea s-a cam terminat. Fiind stabilit programul de antrenamente, mă apuc de treabă, îmi văd de pregătire şi caut să îmi fac o impresie cât mai detaliată despre traseu şi etapele de parcurs în fiecare zi ce va urma pe munte. Echipa care are de muncă până ne suim în avion, este formată din tata şi colegii de la Clubul Montan Altitudine, care rezolvă problemele de logistică, echipament, sponsorizări, parteneriate şi, cred, multe altele. E muncă multă dar, deocamdată totul a fost încununat cu succes. Acum, cu expediţia din Antarctica şi cea din Everest, trecem în clasa cea mai de sus a expediţiilor montane. Eu mă antrenez, sunt hotărâtă şi pregătită, să vedem dacă şi restul echipei îşi va putea face lecţiile, că ştiu că pentru participarea mea la expediţia din decembrie din Antarctica pentru mt. Sidley

Şi mt. Vinson, costul total se ridică la 65000 Euro.

Din câte ştiu, Jordan Romero, care este omologul tău la băieţi, se antrenează într-o cameră barică, special amenajată. Tu cum te pregăteşti pentru o expediţie?

Antrenamentele constau în bicicletă, alergat, înot, căţărat, ture de 8-10 ore pe munte la sfârşiturile de săptămână iar, pregătirea psihică pentru un munte, face cam la fel de mult ca şi antrenamentul fizic. Sună bine, nu? De fapt ăsta este modul meu normal de viaţă. Cum să nu-ţi placă să te dai cu bicicleta prin Cheile Raşnoavei sau către Poiana Braşov, cum să nu alergi prin pădurile din jurul Râşnovului, cum să nu te caţeri în Animale, în Chei sau la Belvedere. Oricine vrea, în sinea lui, să facă aşa ceva, dar ne considerăm oameni mari şi responsabili, care nu se pot preta la copilării de acest gen, pentru că au lucruri importante de făcut. Pentru mine asta e important să mă simt bine şi să mă bucur de viaţă în modul ăsta simplu în care se bucură de fapt toţi copiii de peste tot pe unde am fost. Asta se petrece până în momentul în care devin şi ei serioşi şi importanţi şi uită să se mai bucure simpu şi firesc.

E simplu, asta îmi place să fac, asta ştiu şi pot, mă duc doar pe munte unde sunt singură cu natura, deci trăiesc simplu, firesc, nepericulos, fără ascunzişuri şi ipocrizii. De fapt, camera mea este una mare, cu cerul deasupra, cu Postăvaru, Craiu si Bucegii drept pereţi. Totul pare special amenajat şi trăiesc în felul meu.

Ştiu că eşti lacto-vegetariană şi că nu ai mâncat niciodată carne. Cât de mult consideri că te influenţează regimul de viaţă vegetarian în obţinerea performanţelor tale?

Nu ştiu ce să zic, de fapt îmi este greu să mă gândesc la asta, din simplul motiv că familia mea aşa trăieşte cel puţin de când m-am născut eu. Suntem cu toţii lacto-vegetarieni deci, pentru mine, ăsta este modul obişnuit şi firesc de alimentaţie. În zona înaltă din Nepal şi în Tibet, se mănâncă mai mult vegetale iar oamenii sunt perfect adaptaţi altitudinii şi muncilor de acolo. Mie îmi este bine aşa, n-am fost niciodată bolnavă şi am fost pe munţi, la altitudini unde clar nu aş fi avut cum să ajung dacă ar fi fost ceva în neregulă cu alimentaţia.

Care este următorul vârf pe care ţi-ai propus să-l cucereşti?

Mi-am propus ca în decembrie sa urc cele 2 vârfuri din Antarctica: Mt. Sidley – cel mai înalt vulcan al continentului, cu care voi încheia circuitul Seven Volcanoes şi voi fi prima alpinistă din lume care face acest lucru şi, Mt. Vinson, al şaselea vârf din Seven Summits pentru mine. În Aprilie-Mai 2011 vreau să închei circuitul Seven Summits cu Everestul.

Dacă ar fi să nu ne referim la viaţa şi la performanţele sportive de vârf, ce-şi doreşte sufletul tău?

Mersul pe munte este ceea ce îmi place să fac, aşa că, tot ce îmi doresc este legat de munte – să reuşesc să termin Seven Summits şi Seven Volcanoes.

Află mai multe pe pagina noastră de Facebook, urmarește-ne pe Instagram, Twitter și YouTube, înscrie-te la newsletter sau hai în taberele noastre ayurvedice de detox şi de gătit. Poți folosi și chatul din dreapta paginii.

Stiai de “Iubire în Bucate“, super cursul nostru ayurvedic de gătit personalizat? Înveți să gătești și să mănânci în perfect acord cu tipologia ta.

Dacă sfaturile ţi-au fost utile, poţi să le trimiţi unui prieten. Fă-i şi lui viața mai frumoasă (şi digestia mai eficientă).

Lasa-ne un coment mai jos cu experiența ta. Mulțumim!

Fiecare dintre articolele de pe site-ul Holistica.ro au doar rol de informare si nu au scopul de a diagnostica, trata sau vindeca afectiuni. In cazul existentei unor problem de sanatate va rugam sa va adresati medicului specialist.