Bonnie Tyler – Yes I can

0
153
Asculta articolul.
Getting your Trinity Audio player ready...

Nici n-a-nceput bine 2025 că, pe 1 ianuarie,  cântăreața galeză Bonnie Tyler a lansat un cântec nou, în variantă single. Este vorba de „Yes I Can”, compusă de Bill DiLuigi și Hannah McNeil, produsă de David Mackay și Patrick Schmiderer .

CUM S-A AJUNS AICI

În aprilie 2023, Bonnie Tyler spunea că, deși din 2021, cînd a lansat ultimul ei album, The Best Is Yet to Come, nu a mai venit cu nicio melodie nouă, totuși plănuiește să înregistreze câteva cântece noi.

În decembrie 2024, într-un interviu acordat site-ului schlagerpuls.de, Bonnie anunța că va prezenta o melodie nouă în programul de Revelion al unei televiziuni germane. A fost vorba de „Silvester-Schlagerbooom 2025”, show în care a lansat melodia Yes i can. Show-ul a fost difuzat pe canalele de televiziune Das Erste (ARD), ORF și SRF, precum și în ARD Mediathek.

Evenimentul a fost transmis în direct din BMW Park din München, unde arena de baschet a FC Bayern a fost transformată într-o mare strălucitoare de lumini pentru această petrecere de Revelion.

La acest show TV, Bonnie Tyler a interpretat și un mix format din cele mai cunoscute cântece ale ei.

Într-un interviu acordat Abendzeitung, un ziar german regional, cu sediul în München, Tyler declara că plănuiește să lanseze un al doilea single, pe care să-l includă înJust Live, viitorul ei turneu, din luna mai 2025.

Single-ul „Yes I Can” a fost apreciat de critici, fiind descris de Revista Classic Rock ca un cântec „dulce și captivant”, cu o „producție pop strălucitoare”. Cititorii revistei l-au votat drept cea mai bună piesă a primei săptămânii a anului 2025.

Nostalgie a caracterizat melodia drept „generoasă și combativă”, subliniind mesajul său pozitiv.

Piesa a debutat pe locul 39 în topul elvețian iTunes după prima zi de lansare.

ECHIPA

Bonnie Tyler  – voce

David Mackay  – producător, inginer de înregistrări, sintetizator, percuție suplimentară, voce de fundal

Patrick Schmiderer  – producător, inginer de înregistrări, inginer de mixare, sintetizator, orgă Hammond, percuție suplimentară

Christian Kaufmann – chitară

Bob Jenkins – tobe

Miriam Stockley  – voce de fundal

Rod Houison  – inginer vocal pentru Miriam Stockley