4 ingrediente esenţiale pentru o masă delicioasă, cu miel, de Paşte.

0
893

Ca în fiecare primăvară, invariabil vine sărbătoarea Paştelui. Ştiu, nimic nou.

E adevărat, de-a lungul anului mai avem şi Crăciunul şi multe alte sărbători religioase, importante sau mai puţin importante, dar nu despre ele mi-am propus să discutăm acum. Ci despre Paşte, pentru că ne bate la uşă.

Odată cu sfânta sărbătoare a Paştelui, aşa cum ne-am obişnuit în ultimele decenii, vin şi sfintele îngrijorări legate de “cadourile de Iepuraş” sau “ce le punem copiilor pe masă”. De ce să nu recunoaştem, cu o sinceritate duhovnicească, faptul că orice sărbătoare religioasă majoră îşi pierde din “semnificaţia spirituală” dacă nu ne gândim cât de mult putem şi la nevoile Măriei Sale, Regele Stomac.

Uite-aşa, odată cu trecerea anilor, “Goana după cadou” din filmul în care juca dl senator Arnold Schwartzenegger în 1996, este înlocuită cu “Goană după animal”: primăvara fugim după miel și iarna după porc.

Să ne întoarcem la oile noastre, sau mai bine spus la miei, că tot a sosit vremea filmului “Tăierea mieilor”, un film în care, dacă ar fi corect conştientizat, n-ar vrea să mai joace nimeni, nici măcar Sir Anthony Hopkins.

Aşadar, pentru a beneficia de o masă minunată de Paşte, cu “mult râvnitul” miel, sunt necesare următoarele ingrediente esenţiale:

 

Ignoranţa – dacă îmi aduc bine aminte, Iisus este cel care a fost denumit “Mielul lui Dumnezeu”. În greacă “Amnos tou theou” sau, mai cunoscută denumire latină “Agnus Dei”.

Apocalipsa este ultima carte a Noului Testament, scriere sacră în care Hristos cel Reînviat este prezentat ca şi “un miel înjunghiat, dar viu şi slăvit”. Cu alte cuvinte Iisus, cel fără de păcate, s-a jertfit pe sine pentru păcatele Lumii. Reprezentarea plastică este cea a unui miel alb, inocent şi pur, care se sacrifică pentru păcatele altora. Ia să vedem ce spune şi actualul Papa, Francisc: “Este un ritual sângeros, în contradicție puternică cu conceptul Învierii, care aduce cu sine reînnoirea de credință și speranță.”

Ei bine, ce sărbătoare mai bună se putea alege pentru a sacrifica propriu-zis un miel fără apărare, dacă nu însăşi cea a Reînvierii Mielului?

Lăcomia – ştiind sau nu cele de mai sus, unii se gândesc că “na, n-o fi un capăt de ţară dacă mănânc şi eu un miel?” Da chiar, ce mare diferenţă se face dacă cineva mănâncă sau nu un miel?!? Ei oricum sunt omorâţi. Răspunsul s-ar putea să-i ia prin surprindere pe mulţi pentru că, de fapt, fiecare creştin votează acest măcel cu fiecare îmbucătură de preparat din miel, cu fiecare bon de casă ce atestă achiziţionarea cărnii de miel. Lucrurile sunt simple: dacă noi nu am mai mânca miei, nici ei nu i-ar mai ucide. Ecuaţia este pe cât de simplă, pe atât de responsabilizantă.

Indiferenţa – da, exact ea, unul dintre ingrediente majore ale tuturor lucrurilor mai puţin bune care ni se petrec în viață. Atât nouă cât şi celor din jur. Adică, ce dacă este omorât un biet miel, pe care oricum nu-l cunoaştem sau nu-l vedem niciodată la faţă? Doar nu e vorba despre propria noastră pisică sau câine de companie. Eeeeee.

Bineînţeles că, dacă ar veni hingherii să ne ridice animalul de campanie, atunci lucrurile ar sta cu totul altfel – ar vui ziarele, televiziunile ar trebui să stea buluc să relateze evenimentul atroce şi, pe scara blocului, cu siguranţă ar trebui să fie toată lumea în doliu.

Neştiinţa – unii cercetători spun că, în carnea de miel găsim ditamai cantitatea de proteine, aproximativ 55% din necesarul zilnic. E adevărat că puţini spun că o dietă bogată în proteine animale predispune la cancer.               Alţii spun că este o sursă minunată de zinc deşi, sincer, surse de proteine şi zincă se mai găsesc şi nu trebuie să le omorâm. Ni le oferă gratuit natura în regnul vegetal sau mineral.

Ceea ce poate puţini ştiu însă, sunt pericolele la care se expun prin consumul acestei cărni. Nu mă refer aici la celebrii hormoni de creştere care predispun tot către cancer, deşi şi ei ar fi demni de luat în seamă. Este vorba, de exemplu, despre grăsimi săturate şi calorii. Fiecare aproximativ 110g de carne de miel conţin 330 calorii şi 10g de grăsimi săturate. Adică aproximativ două treimi din cantitatea permisă într-o dietă de 2.000 calorii/zi. Ghici pe venele cui se depune colesterolul rezultat şi inima cui se expune la riscuri?!?

În plus, carnea de miel este o sursă de purine, substanţe pe care corpul le transformă în acid uric. Ce se petrece cu el? Păi, dacă nu este eliminat într-un mod corespunzător din corp, va creşte riscul formării pietrelor la rinichi şi a gutei.

Recent a fost publicat un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, desfăşurat pe o perioadă de peste 10 ani. Se intitulează “Investigare prospectivă europeană în cancer şi nutriţie” şi arată că acei oameni care mănâncă zilnic cel puţin 80g de carne roşie, categorie în care intră şi carnea de miel, prezintă un risc crescut cu 30% faţă de medie, de a dezvolta cancer de colon. Riscul crescut apare inclusiv la un consum de 55g/zi.

Acestea sunt doar patru, dar cu siguranţă veţi găsi mai multe ingrediente esenţiale pentru a putea “beneficia” de o masă delicioasă de Paşte, cu miel.

În final, ca să nu mai lungim vorba, zău dacă ştiu ce să vă urez, “Sărbători fericite” sau “Poftă mare”?!? Personal, o prefer pe prima.

Ionuţ COSTIN

Află mai multe pe pagina noastră de Facebook, urmarește-ne pe Instagram, Twitter și YouTube, înscrie-te la newsletter sau hai în taberele noastre ayurvedice de detox şi de gătit. Poți folosi și chatul din dreapta paginii.

Stiai de “Iubire în Bucate“, super cursul nostru ayurvedic de gătit personalizat? Înveți să gătești și să mănânci în perfect acord cu tipologia ta.

Dacă acest articol ţi-a fost util, poţi să îl trimiţi unui prieten. Fă-i şi lui viața mai frumoasă (şi digestia mai eficientă).

Lasa-ne un coment mai jos cu experiența ta. Mulțumim!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here